O sută unu dalmațieni

Vlad Zver
Vlad Zver 03 Februarie, 2015
813

Habar nu am avut că sunt, de fapt, O sută unu dalmațieni și nu 101 dalmațieni. Și nici nu știam cât de minunată este povestea originală după care s-au făcut desene animate și filme de lung-metraj și atâtea și atâtea alte cărțulii pentru copii, cărțulii care mi-au trecut și mie prin mână pe când eram mai mic.

Cartea lui Dodie Smith este una dintre cele care nu trebuie să lipsească din biblioteca vreunui copil. Aventura dalmațienilor este extraordinară, palpitantă și te face să te îndrăgostești iremediabil de cățeii picurați cu negru pe minunata lor blană albă.

Nici nu știam că animalele, cățeii în special, au, de când se știu, posibilitatea de a comunica fără fir, comunicare la care noi oamenii avem acces doar cu ajutorul telefoanelor mobile. Cățeii pot să afle știri din orice colț al lumii foarte, foarte ușor doar prin lătrat. Așa mi-am dat și eu seama că, de fapt, când auzi câinii cum latră noaptea, și întotdeauna când latră unul se găsește un altul care să-i răspundă, ei își comunică evenimente de importanță majoră care s-au petrecut peste zi.

Despre acest secret și multe altele vei afla citind O sută unu dalmațieni și-ți garantez că ai să vezi cu alți ochii orice coadă care dă veselă pe lângă tine.

O sută unu dalmațieni
O sută unu dalmațieni
Dodie Smith
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram