Autorul începe analizând Fântâna lui Marcel Duchamp, reprezentând un pisoar de porţelan, expunerea acesteia în cadrul Societăţii Artiştilor Independenţi fiindu-i refuzată în anul 1917. Astfel începe argumentul lui Gompertz cu privire la semnificaţia artei moderne, şi la sensurile ascunse pe care opere moderne precum Fântâna sau Originea Lumii le pot sau nu deține.

Cartea acoperă o multitudine de şcoli artistice, începând cu pre-impresioniştii și impresioniştii, prezentând modul în care tinerii artişti şi-au riscat reputaţiile şi cariera, înfiinţând saloane independente ce aveau să contrazică regulile oficiale ale Academiilor. Gompertz continuă cu o caracterizare a ismelor secolului XX: cubism, futurism, fauvism, dadaism, suprarealism, suprematism, constructivism, expresionism abstract, minimalism, pop-art şi post-modernism. Ce e important de notat este faptul că fiecare mişcare artistică a fost influenţată de cea anterioară, luând din scheletul structural al acesteia.

La fel cum şcolile de artă s-au succedat până spre sfârştiul secolului, aşa şi răspunsul la întrebarea “Ce este arta?” a primit numeroase valenţe, de la o interpretare cât mai fidelă a realității (în care arta devenea o probă de îndemanare), la a excela în design decât în iluzie, şi de a crea o conexiune directă cu privitorul.

Pasiunea lui Gompertz transcede paginile cărţii, entuziasmul său devenind molipsitor. Ca orice carte de istoria artei, nu e menită a fi devorată rapid, cât analizată capitol cu capitol, mai multe ilustrații venind în ajutorul autorului. Dar şi aşa, vine ca un companion perfect pentru Istoria Artei.