Nimic mai potrivit timpurilor noastre decât Numărul zero, cel mai recent roman scris de Umberto Eco. Spun nimic mai potrivit pentru că apetența pentru bârfă și bălăcăreală a presei noastre scrise se întâlnește, în mod ciudat, cu gustul îndoielnic al publicului pe care această presă de consum și-l cere permanent. Și cum nu poate exista bârfă fără scandal și minciună, deseori e nevoie să creezi puțin fum pentru a promite un foc pe cinste. Umberto Eco se ocupă în romanul de față tocmai de crearea fumului instigator. Mâine trebuie să fie unul dintre cele mai puternice ziare de scandal din Italia. Încă nu e apărut niciun număr și redacția e abia închegată, o redacție de mână a doua, alcătuită din ziariști de masă racolați de prin alte redacții șubrede și de o îndoielnică calitate. Ziarul pe care îl vor scoate va fi un ziar de scandal cum nu s-a mai văzut în Peninsulă, un ziar capabil să arunce o urmă de îndoială asupra oricărei persoane, capabil să șteargă acuzații și să șantașeze orice concurent sau politician pe care și l-ar dori dărâmat patronul. Însă pentru a ajunge la această performanță mâna de ziariști adunată e pusă să scrie un viitor număr zero, în zece ediții diferite. Un soi de număr pilot care să arate valoarea viitorului ziar și puterea pe care o poate transmite. Scandaluri politice, crime, relații interzise între vedete, orice e bun pentru Numărul zero. Însă șansa de a afla cine se află în spatele puterii politice din istoria recentă a Italiei, șansa de a afla dacă Mussolini a murit cu adevărat sau a fugit conducând de la distanță opoziția italiană pare să fie cu adevărat un subiect incendiar pe care Numărul zero să-l merite.

De aici și până la alte nenumărate conspirații nu există decât un pas mic de făcut, iar Eco e un adevărat maestru al conspirațiilor.