Romanul este o utopie plasată în viitor. După un război de 200 de ani, întreaga civilizaţie de pe Pământ dispare. Supravieţuitorii sunt incluşi într-o lume perfectă dintr-un edificiu de sticlă, unde este creată o lume egalitară în care fiecare individ are locul lui şi trăieşte în văzul tuturor. Viaţa este ordonată exact, toţi se mişca cu precizie de metronom, iar sexul este pe cartelă. Nu există nume proprii, ci indicative formate din litere şi cifre, în funcţie de locul de muncă. Poartă uniforme de culori diferite, dar croite după acelaşi tipar. În afară civilizaţiei de sticlă, mai exista o comunitate umană care trăia în păduri şi care păstra vechile valori ca pe un dar de preţ. Interacţiunea unor oameni-numere cu oamenii din păduri (primitivi) are drept consecinţă o boală numită suflet. Această boală atinge şi personajul principal, inginer şi matematician, extrem de raţional. Misiunea lui era construirea unei rachete menită să ducă în tot universul binefacerile statului unic. Aceasta rachetă urma să transporte material de propagandă şi propagandişti ce trebuiau să îi facă pe primitivii de peste tot din univers, să înţeleagă statul unic şi ce însemna el, dar şi arme cu care să îi oblige pe aceştia,în cazul în care nu ar fi sensibili la mesajul despre binefacerea universală.

Scrisă în plin Stalinism, cartea transmite un mesaj dur, despre statul totalitar şi “binefacerile” acestuia. De aceea, nu a fost publicată în Rusia decât o dată cu căderea Comunismului.