Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 15 Iulie, 2018
1982

În cea de-a doua lor călătorie prin trecutul de veacuri al poporului român, gemenii Ilinca și Călin, cei hotărâți să își cunoască toți strămoșii gemeni din neamul lor, ajung în cetatea antică Histria, de pe malul Pontului Euxin, în anul 470. Aici fac cunoștință cu un personaj mai puțin cunoscut din istoria noastră, nobilul Aeticus, un explorator ce a făcut înconjurul lumii însoțit de un echipaj de 101 cavaleri ai Ordinului Cavalerului Trac, adepți ai religiei zamolxiene, iar la întoarcere a redactat lucrarea Cosmografia, în care a scris tot ceea ce a văzut în călătoria sa. 

Tot acum le cunosc și pe gemenele Zia și Sarmisa, presupusele fiice ale nobilului cercetător, dar și pe micul creștin Decibalus. În vremea aceea, creștinii și vechii zamolxieni nu se înțelegeau tocmai bine între ei, din cauza diferențelor religioase. Cu toate acestea, o serie de evenimente nefericite îi vor apropia pe micii credincioși ai celor două tabere adverse și îi va determina să se împrietenească unii cu ceilalți, trecând peste controversele legate de credința fiecăruia. Ceea ce trebuie să fie o lecție de viață pentru toți oamenii de pe acest pământ: religia nu trebuie să fie o piedică între oameni, ci ei trebuie să se ajute și să se respecte reciproc indiferent de Dumnezeul căruia îi slujesc, căci inima omului este înzestrată mai degrabă cu fiorul vieții, nu cu predispoziții legaliste legate de diverse dogme religioase.

Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii
Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii
Simona Antonescu
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram