Must read 2 Aprilie 2015

Cartepedia
Cartepedia 02 Aprilie, 2015
5

De două ori pe lună, redacția revistei Semne Bune vine în vizită pe Cartepedia și îți recomandă cele mai interesante lecturi pe care poți pune mâna.  

Omul negru (2 volume)
Richard K. Morgan
„Distopia lui Richard Morgan, intitulată „Omul negru” (disponibil în două volume, la editura Paladin) m-a fascinat complet tocmai datorită acelui pilon de care vorbeam mai sus. În carte nu numai că ne teleportăm în viitor cu milenii, ci devenim martorii tradiționalului tăvălug principial: binele versus rău.”
Vezi cartea
Căminul copiilor deosebiți. Miss Peregrine (Vol. 1) - HC
Ransom Riggs
„Miss Peregrine” este un roman scris într-un ritm destul de alert, iar povestea este foarte captivantă şi inteligent construită. Parcă ştiindu-şi de dinainte punctele forte, Riggs mizează pe imaginaţia sa debordantă, pe dialogurile bine închegate, pe diversitatea personajelor şi pe umorul său fin, neagasant. Aproape 400 de pagini care se citesc dintr-un foc, un mare adaos fiind şi prezenţa fotografiilor vechi, integrate în poveste în punctele esenţiale pentru a menţine cât mai viu interesul cititorilor şi pentru a pregăti terenul pentru cele care urmează să aibă loc în poveste.
Vezi cartea
Preaiubita
Toni Morrison
„Dacă nu ți s-ar spune, din când în când, că protagoniștii sunt foști sclavi de culoare, ai uita că nu-s vecinii tăi. „Preaiubita” (Beloved) este un volum despre realități și spirite, libertate și sclavie, răscumpărare și regăsiri.”
Vezi cartea
Povestiri de iarnă
Karen Blixen
„Când m-am apucat de citit „Povestiri de iarnă” nu aveam absolut nicio părere, nu citisem nicio recenzie, nu aveam habar despre ce sunt cele 11 povestiri, dar instinctul m-a ghidat bine și cartea cartea aceasta este una din cele mai frumoase surprize literare ale acestui an. După două pagini din prima povestire mi-am dat seama că volumul acestei autoare mă va entuziasma. Înainte să scriu câte ceva despre fiecare povestire în parte, mai vreau să adaug doar atât: ce bine e când alergi prin realitate într-un text și apoi te împiedici de o urmă de fantastic și pici în vis!”
Vezi cartea
Povestea doamnei Murasaki
Liza Dalby
Pe cât de îndepărtate sunt acele vremuri, pe atât de aproape de noi sunt sentimentele trăite de personaje. Citind romanul lui Dalby, poate că vei avea impresia că tu și protagonista aveți aceleași angoase, împărtășiți aceleași stări. La final, oare rămâne tristețea că nu vei mai citi niciodată pentru întâia oară „Povestea doamnei Murasaki”, ci doar vei reveni la ea din când în când?
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram