Sunt unele cărți pentru care au fost inventate clișeele de genul: o carte pe care trebuie să o citești! Muntele vrăjit este una dintre aceste cărți care au ajutat ca o astfel de sintagmă să devină clișeu.

Hans Castorp este un tânăr care-și vizitează vărul bolnav de plămâni internat la un spital din vârf de munte elvețian. Tânărul se pare că are și el ceva probleme de sănătate și i se propune o cură de câteva săptămâni, cură pe care Hans o acceptă. Însă muntele nu-şi lasă foarte ușor locatarii care au părăsit câmpia ca să-l viziteze să plece. Și Hans Castorp va simți asta pe propria-i piele. De-a lungul șederii sale în sanatoriu, Hans va cunoaște diverse personaje ce-l vor ajuta să înțeleagă modul de a gândi nu doar al unei țări, ci al unui întreg continent. Fără să-și dea seama, tânărul Castorp se trezește că istoria i se desfășoară-n față și că ce se întâmplă în sanatoriul unde se află internat este, de fapt, chiar zbuciumul prin care trece Europa care se află în prag de război...

Ceea ce face Thomas Mann în Muntele vrăjit îmi depășește cu mult puterea de a sintetiza și descrie în doar câteva rânduri. Gândește-te că fiecare personaj reprezintă o cultură, o țară, un mod de gândire al unei zone geografice specifice. Că Hans Castorp este un tânăr care vrea să învețe cât mai multe lucruri și că ajunge pasionat de istorie, astronomie, botanică etc. Că există personaje antagonice care sunt puse față-n față și se războiesc în discuții aprinse în care argumente, istericale intelectuale și atacuri verbale zboară dintr-o parte în alta precum grenadele între tranșee.

Gândește-te că toate astea, plus multe alte evenimente mai mult sau mai puțin palpitante, se petrec în volumul de față! Și gândește-te că, deși are 900 de pagini, după ce termini de citit cartea o să ai impresia că s-a terminat mult prea repede!