Mintea de dincolo

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 13 Martie, 2018
1982

Prof. Univ. Dr. Dumitru-Constantin Dulcan este ca formare primară medic neurolog și psihiatru. Dar deschiderile sale înspre cunoaștere au depășit cu mult limitele domeniilor sale de activitate. Astfel, în cercetările și scrierile sale, acesta se încumetă să atace versanții altor ramuri ale cunoașterii cum ar fi știința, filosofia și chiar teologia, ramuri ce aparent se resping una pe cealaltă, dar pe care acesta reușește să le aducă în multe rânduri la un numitor comun.

În lucrarea „Mintea de dincolo”, la care a lucrat câteva decenii, acesta tratează delicata și controversata temă a experiențelor avute de oamenii ce au trecut pragul morții, dar s-au întors în trup spre a da mărturie despre cele văzute „dincolo”. Având la bază o colecție impresionantă de mărturisiri ale celor ce au avut experiența morții clinice, dar și a unor medici psihiatri ce și-au provocat pe cale medicală experiențe de ieșire a conștiinței din trup, profesorul Dulcan încearcă să tragă o serie de concluzii menite să ne facă să vedem cu o mai mare detașare problema morții, dovedindu-ne că dincolo de aceasta ne așteaptă o nouă viață, mai bună și mai frumoasă.

Dat fiind că mărturiile culese de acesta provin de la oameni din medii culturale și sociale diferite, se poate observa că unele se aseamănă între ele, având foarte multe puncte comune, dar altele se diferențiază net de „corpul comun”, fiind îmbogățite cu descrieri ce țin parcă de filmele științifico-fantastice. Pentru cititorul ce și-a propus să-și rezolve odată pentru totdeauna dilemele legate de aceste realități, lucrarea ar putea avea efectul advers de a-l bulversa și mai tare. Dar pentru cel ce a pornit în aventura lecturii și a cunoașterii doar pentru a-și deschide și mai mult spectrul punctelor de vedere, cartea aceasta este poate cea mai potrivită cale pe care o putea apuca. Pentru că, într-adevăr, departe de a oferi soluții finale și adevăruri ultime, lucrarea profesorului Dulcan are însă marele merit de a deschide noi drumuri spre o cunoaștere cât mai diversificată a problemei ce ridică de veacuri păduri de semne de întrebare: ce se întâmplă oare, cu sufletul, după ieșirea acestuia din trupul său muritor.

Mintea de dincolo
Mintea de dincolo
Dumitru-Constantin Dulcan
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram