În “Micuţa Bijou” rătăcim prin labirintul memoriei unei tinere fete de 19 ani, Thérèse, abandonată de mamă pe când era încă o copilă. Declicul “căutării” se produce într-un metrou, când aceasta crede că-şi zăreşte mama pe care o ştia de atâta timp moartă. Amintirile tâşnesc neaşteptat, necontrolat, bântuie şi suscită întrebări care rămân fără răspuns. Mama este o femeie enigmatică, cumva boemă, care apărea şi dispărea, iar acum se vrea salvată din neantul uitării. Aceeaşi atmosferă nedefinită, aceeaşi căutare obsesivă şi contrucţie vagă a naraţiunii; personaje rupte de realitate par că plutesc într-o suprarealitate: memoria proprie este singurul lor reper.
În proza lui Modiano nici numele nu au vreo importanţă, unica călăuză în necunoscut fiind memoria, această vagă reflexie a realităţii.