Micul dejun al campionilor

Dan Andrei Rareș
Dan Andrei Rareș 29 Martie, 2014
110

Fire temporale, care se întrepătrund, se împletesc, se întorc, se înnoadă și creează legături cauzale, din ce în ce mai atent detaliate cu cât înaintează romanul, coincidenţe extraordinare, sincronicităţi şi un tip special de corespondenţe, caracteristic lui Vonnegut, unde două lucruri ajung să fie aruncate în aceeaşi categorie numai prin lipsa evidentă a oricărei asemănări. O altă caracteristică vonnegutiană e naraţiunea care se schimbă constant de la urmărirea unui personaj la altul şi se întrerupe mereu pentru a introduce alte schimbări ale coordonatelor: monologuri şi povestiri adiacente.

Micul dejun... e povestea autorului obscur al celor mai strălucite romane prost scrise din lume: Kilgore Trout. Aflăm că în viitor a câştigat deja un premiu Nobel pentru salvarea omenirii, cartea începe în acelaşi timp de aici şi dintr-un trecut în care Kilgore trăieşte într-un anonimat atât de complet încât a ajuns gradual la ideea că e deja mort. Kilgore a scris peste 290 de cărţi, dar amestecul Castorilor Larg Deschişi l-a ţinut în anonimat mult timp.

Afli de la început tot ce trebuie să se întâmple. Aparent nu există nicio surpriză. Totul e cunoscut în perioada post Nobel din care priveşti evenimentele. Urmează relatarea unei anume zile din viaţă lui Dwayne Hoover, dealer Pontiac, american de succes, care înnebuneşte încet şi sigur în Midland Town USA.  Împotriva lui lucrează conexiuni chimice, traume nedepăşite, prejudecăţi vechi de secole şi capriciile unui demiurg instabil suferind de aceleaşi nevroze. Prăbuşirea unui erou atinge punctul culminant după ce Dwayne citeşte şi ia prea în serios o povestire scrisă de Trout.

 'Tu!' începea cartea şi urma desemnând cititorul că fiind singura fiinţă umană care există , restul din jurul lui fiind doar roboţi, civilizaţii întregi de roboţi care s-au născut şi au pierit doar pentru a a se afla părerea lui despre asta. Dwayne, primul şi singurul care citeşte cartea vreodată, înţelege literal şi eliberat de tensiunea depresiei – atacă, răneşte şi spitalizează nouă persoane la un banchet organizat în Midland Town.

Reacţia lui Dwayne ar putea părea exagerată, dar dramele lui au rădăcini mai adânci de atât. Argumentaţia lui Vonnegut pentru nebunia acestuia cuprinde elemente variate de la probleme de semantică la dimensiunile tuturor penisurilor. Chiar dacă Dwayne e în regulă în privinţa asta, existenţa lui e subminată involuntar şi permanent de alte dimensiuni nereuşite de care nu are habar. Viaţa lui Dwayne din fragedă pruncie ne e descrisă ca cea a unui pion mutat într-o partidă de monopoly în care zarurile sunt oferite în relaţie cu evenimente imposibil de influenţat precum un câine care nu dădea din coadă niciodată, un viol, cioroii, Aripa Celor Care Se Fac Vinovaţi de Agresiuni Sexuale a Casei de Corecţie pentru Adulţi, un şarpe care se mănâncă singur oferind mere în timpul asta etc. E o lume în care crezi că ştii totul, de altfel totul e ştiut şi explicat ştiinţific, mecanic, metafizic rearanjat în aşa fel încât potrivirile dintre definiţii subliniază disonanţele specifice; o lume în care chiar dacă credeai că ştii tot ce urmează să se întâmple, până să se întâmple îţi creşte barbă, îţi pierzi încrederea în liberul arbitru şi îţi înveleşti picioarele în pungi de plastic ca să uiţi de drumurile lungi prin galaxie încărcate de tăceri stânjenitoare.

În plus nu poţi să nu-i ţii partea lui Dwayne, sfâşiat între ce se vrea de la el şi ce poate să ofere, ce crede că oferă şi gustul metalic a ceea ce realizează că primeşte în schimb; mai ales că pe final apare şi autorul, cel mai apropiat lucru de Creatorul Universului, conştiinţa vie, "eu sunt"-ul către care toate mesajele sunt trimise, în faţă căruia chiar şi Kilgore Trout se sfieşte ştiind că orice ar putea spune nu ar fi decât expresia verbală a unei fraze pe care interlocutorul său a aşternut-o în prealabil pe hârtie.

Pentru derută completă intră în scenă o serie de personaje decupate din alte romane trecute şi viitoare: Rabo Karabekian, abastract expresionistul armean şi cinic din Barbă Albastră; Eliot Rosewater pompierul voluntar din Mulţumesc, domnule Rosewater şi Abatorul nr.5; Beatrice Keedsler etc.

Din păcate, autorul îşi ratează total intrarea triumfală, atunci când cuprins de mărinimie şi remuşcări oferă fericirea unui personaj apoi eşuează cu desăvârşire şi cu stil.

Mai mult decât o carte, Micul dejun... e un experiment stilistic şi foarte personal. Vonnegut se împarte în idei care diferă radical, ideilor le dă nume, înfăţişare şi istoric personal şi apoi le lasă să se târască unele spre altele printr-o junglă plină de animalele bizare ale culturii contemporane. Personajele respective îşi creează şi ele la rândul lor alter-ego-uri prin care îşi exprimă frustrările. Şi frustrările lor se reflectă în lumea din jur, şi lumea din jur se reflectă în personaje, care rezonează între ele; şi te trezeşti din nou vorbind cu autorul, care te trage după el şi ajungi de unde ai plecat şi eşti mai trist pentru că totul e inutil şi eşti mai vesel pentru că nu e vorba de asta. Şi aşa mai departe.

Micul dejun al campionilor
Micul dejun al campionilor
Kurt Vonnegut
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram