Poemele în proză ale lui Baudelaire sunt mai degrabă ode ale omului. Sau, dacă vreți, un tratat de antropologie în care accentul nu pică pe latura științifică, ci pe atmosfera creată. Poetul florilor răului ne face cunoștință în aceste bijuterii literare cu o samă de oameni: artiștii ce preferă luxul spiritului în detrimentul celor materiale, oamenii sărmani ce devin aproape animalieri în goana lor după acapararea minimului necesar, oamenii mândri a căror unică plăcere este voluptatea de a se știi cunoscuți și apreciați de toată lumea.
Nu lipsește nici mitului faustic, omul dispus să își vândă sufletul diavolului pentru un moment de extaz sau pentru o viață de huzur. De altfel, la această tipologie Baudelaire a lucrat cel mai mult, și pentru ca omul acesta să pară cât mai real, s-a dat pe sine drept exemplu.
Ediția de față este poate cea mai apropiată de original, dacă nu prin traducerea fidelă, cel puțin prin atmosfera tradusă impecabil. Și aceasta deoarece peste amprenta lui Baudelaire s-a suprapus amprenta lui Octavian Soviany, acest Baudelaire al literaturii române.