Îmi place să-i întreb pe cei care ajung la casă cu Metro 2033 dacă au aflat despre carte din alte părți sau au jucat jocul mai întîi și asta i-a făcut curioși. Cei mai mulți au apucat să joace Metro înainte și mă întreabă dacă e cazul, totuși, să parcurgă și cele cîteva sute de pagini. Răspunsul meu este mereu un „da” hotărît, și asta nu doar datorită contextului pe care textul îl adaugă poveștii din joc. Ca lectură, Metro propune un scenariu distopic, însă în esență avem de-a face cu un bildungsroman atipic, care îl poartă pe Artiom, eroul principal, spre o suprafață incertă ca spațiu fizic și revelatoare în toate celelalte aspecte. Misterios și înfricoșător, metroul îl înghite cu totul pe Artiom, purtîndu-se cu el ca un părinte aspru. Stațiile, mici enclave de lumină (și de siguranță), sunt fiecare ecouri stinse ale tipicurilor umane, iar monștrii și umbrele par să existe mai mult în imaginarul colectiv, poate creați tocmai pentru a păstra acea ordine. Toate acestea sunt presărate printre rîndurile unei aventuri care reușește să te țină cu sufletul la gură, nu te lasă să poposești prea mult într-un loc și care, pe la sfîrșit, devine de-a dreptul accelerată, bombardîndu-te cu ce credeai de mult că a fost doar o impresie.
Îmi place să-i întreb pe cei care ajung la casă cu Metro 2033 dacă au aflat despre carte din alte părți sau au jucat jocul mai întîi și asta i-a făcut curioși. Cei mai mulți au apucat să joace Metro înainte și mă întreabă dacă e cazul, totuși, să parcurgă și cele cîteva sute de pagini. Răspunsul meu este mereu un „da” hotărît, și asta nu doar datorită contextului pe care textul îl adaugă poveștii din joc. Ca lectură, Metro propune un scenariu distopic, însă în esență avem de-a face cu un bildungsroman atipic, care îl poartă pe Artiom, eroul principal, spre o suprafață incertă ca spațiu fizic și revelatoare în toate celelalte aspecte. Misterios și înfricoșător, metroul îl înghite cu totul pe Artiom, purtîndu-se cu el ca un părinte aspru. Stațiile, mici enclave de lumină (și de siguranță), sunt fiecare ecouri stinse ale tipicurilor umane, iar monștrii și umbrele par să existe mai mult în imaginarul colectiv, poate creați tocmai pentru a păstra acea ordine. Toate acestea sunt presărate printre rîndurile unei aventuri care reușește să te țină cu sufletul la gură, nu te lasă să poposești prea mult într-un loc și care, pe la sfîrșit, devine de-a dreptul accelerată, bombardîndu-te cu ce credeai de mult că a fost doar o impresie.