Regina Maria a României a fost, cu siguranță, cea mai iubită personalitate feminină din elita politică românească a tuturor timpurilor, numele ei devenind sinonim atât cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918, cât și cu Primul Război Mondial, în care a jucat un rol extrem de important. Deși nu a luptat cu arma în mână, prezența ei pe front sau în preajma acestuia fiind o constantă cu multiple înfățișări și valențe. Regina Maria a condus serviciul de Crucea Roșie în timpul războiului, a fost ea însăși infirmieră, îngrijind un număr impresionant de soldați, fără a lua în calcul riscul de a se infesta, nici de tifos, nici de gripă spaniolă, nici de orice altă boală. Când nu trata trupurile bolnavilor, încerca să le trateze sufletele, fiind alături de aceștia cu un cuvânt de îmbărbătare, de speranță, de mângâiere.
Reflecțiile și amintirile reginei din și despre experiențele sale din Primul Război Mondial, au fost adunate în monumentalul Jurnal de război(1916-1918), lucrare tradusă de Anca Bărbulescu și publicată la editura Humanitas, în trei volume, sub îngrijirea istoricului Lucian Boia. Anul acesta, în care ne confruntăm atât cu o puternică pandemie, cât și cu un „război” mediatic de proporții, scriitoarea Tatiana Niculescu a selectat o serie de pasaje din paginile acestui jurnal și le-a publicat sub titlul Maria, regina României – Gânduri pentru vremuri grele, la aceeași editură, Humanitas, împodobindu-și cartea cu 32 de cărți poștale cu chipul reginei, dintre cele ce au circulat în timpul războiului, având rolul de a-i mângâia pe soldați, din colecția lui Virgil Ierunca. Categoriile tematice sub care au fost adunate fragmentele din jurnalul reginei, sunt: despre plânsul de mila proprie, despre speranță, despre curaj, despre încredere și loialitate, răbdare, calm și devotament, românii, politicienii, țara.
Deși situația de astăzi nu mai seamănă cu cea de acum o sută și ceva de ani, cuvintele reginei sunt la fel de potrivite. Și asta pentru că Majestatea Sa a emis atunci o serie de percepte morale atemporale, un fel de cod al demnității umane, care ar putea foarte bine formulat și sub forma unui „decalog”: 1) nu îți plânge de milă, 2) nu îți pierde niciodată speranța sau nădejdea, 3) fii curajos, 4) luptă până la ultima ta picătură de viață, 5) nu îți trăda convingerile sau idealurile, 6) fii loial față de cei cărora le-ai insuflat încredere, 7) rabdă cu devotament încercările vieții, 8) fă-ți datoria, oricare ar fi aceea, 9) nu pune vanitatea proprie deasupra idealului celui mare, 10) fii OM în orice împrejurare a vieții tale. Convingerea mea este că dacă fiecare dintre noi cei de astăzi am ține cont și am pune în practică aceste percepte, cu siguranță am trece mai ușor peste încercările acestor vremuri tulburi, pe care ne este dat să le trăim.
