Roald Dahl ne poate face să înţelegem de ce literatura pentru copii este adesori considerată cea mai dificilă de către scriitori. Nu e nevoie doar de o imaginaţie ieşită din comun, ci şi de umor, inteligenţă şi de o capacitate de a mânui cuvintele uluitoare. Câţi ar putea închipui un Mare Uriaş, cel mai mic din neamul său, vânător de vise pentru copii (supărat în zilele triste în care prinde vreun coşmar dn cele mai rele, „un cocospurcaş, un troglocoşat şi un bastogrobian toţi trei înghesuiţi într-unul“), obligat să mănânce castracurcuveţi în loc de oameni, aşa cum mănâncă uriaşii şi mare amator de sifoclăbucel? Unul dispus să caute împreună cu Sophie o metodă de a-i împiedica pe ceilalţi uriaşi să mai haplească omleţi ca pe popcorn.

Marele Uriaş Prietenos este, din câte îmi amintesc, cea mai originală carte pentru copii pe care am citit-o şi o grozavă îmbinare între aventură, care cere îndemânare, inteligenţă, inovaţie şi un joc uimitor şi amuzant cu limbajul la tot pasul.