Despre epoca fanariotă s-au scris poate sute de cărți, atât cu caracter istoric, cât și cu titlu de literatură de ficțiune istorică. Și aceasta, deoarece reprezintă una dintre cele mai „exotice” perioade din istoria acestei țări. În sensul că urcarea pe tron a domnilor străini, acei greci veniți din Fanar-ul otoman, a adus cu sine o seamă de obiceiuri noi și ciudate în toate domeniile de activitate ale românilor. Altfel spus, ne-au făcut balcanici, deși eram, cel puțin geografic, deasupra Balcanilor.
Despre atitudinea balcanică asupra vieții vorbește și „Manualul întâmplărilor” a lui Ștefan Agopian. Cei doi tovarăși de drum, Armeanul Zadic și Ioan, geograful de la Colția, sunt niște pierde-vară sadea, ce își duc zilele într-un perpetuu „dolce far niente”, deși amândoi se prezintă ca fiind, unul intelectual rasat, celălalt meșteșugar neîntrecut. Dar parcă e mai interesantă viața în compania ființelor supranaturale, căci cei doi au magnet la astfel de făpturi: moloși, stimfalide, câini vorbitori, diavoli zoomorfi sau dintre cei ce-și dau arama pe față, precum și îngeri aproape umani. De altfel, la rândul lor, cei doi vor îngroșa rândurile cereștilor cete îngerești.
Și totuși, nici tema aleasă, respectiv perioada fanariotă, nici abundența de ființe fantastice nu dau acestei cărți acea greutate ce o fac demnă de a sta pe raftul dintâi al oricărei biblioteci, ci mai cu seamă, maniera narativă, autorul dovedindu-se a fi un maestru al realismului magic, precum și al suprarealismului, construind astfel o atmosferă vecină cu visul și o poveste vecină cu viața.
