Mani Steinn Karlsson este un puști islandez de șaisprezece ani, care de la vârsta de șase ani, de când rămâne orfan, este luat în grijă de o bătrână rudă de-a sa, o soră a bunicii sale. El poartă cu sine două taine: prima ar fi aceea că este homosexual și suferind de priapism, boală ce îl poartă din bărbat în bărbat, și îi facilitează infestarea cu HIV/SIDA, iar a doua, aceea că a dezvoltat o pasiune bizară pentru tânăra Sola Gudbjornsdottir, o prezență în egală măsură fantomatică, dar și extrem de reală. Alături de aceasta și de doctorul Garibaldi Arnason va contribui la ținerea sub control a epidemiei de „gripă spaniolă”, flagel care, ajungând în toamna lui 1918 și în Islanda, face o mulțime de victime, răspândindu-se rapid, mai ales prin intermediul cinematografelor, care erau mereu pline de tineri. După ce este surprins în timpul unui act sexual cu un alt bărbat, este trimis în Anglia, fiind socotit o plagă a societății islandeze. Acolo se va reinventa, studiind și muncind și ducând o viață libertină, în anturajul unor artiști la fel de libertini. Se va întoarce acasă după 11 ani, doar pentru a-și lua rămas bun de la viață, la vârsta de numai 27 de ani.
În miniromanul „Manasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată”, Sjon realizează într-o manieră în egală măsură epică și lirică, imortalizarea a două tragedii: una națională, epidemia de „gripă spaniolă”, cealaltă individuală – destinul lui Mani Steinn, căruia i se atribuie „supranumele” din titlu, tocmai pentru faptul că nimeni nu își mai amintea de el, deși avusese un rol esențial în timpul epidemiei. El ne ofere de asemenea și o stampă cvasi-realistă a Reykjavikului de la începutul secolului XX, un oraș populat de oameni în egală măsură libertini și pseudopuritani, fricoși, suspicioși și deloc dispuși să pătrundă în tainele sufletești ale semenilor lor.