Jeffrey Magee vede lucrurile altfel. Vede lucrurile așa cum sunt de fapt, așa cum ar trebui ca toți să le vadă, însă cei din jurul lui nu cred că el înțelege cum stau de fapt lucrurile. Pentru Jeffrey Magee nu există oameni albi și oameni negri, nu există oameni răi și oameni buni. El, pur și simplu, nu vede așa lucrurile.

Rămas orfan, Jeffrey locuiește împreună cu o mătușă și un unchi care se urăsc de moarte și trăiesc în tăcere împreună, nedorind să divorțeze din cauza religiei. Sătul de tăcerea bolnăvicioasă în mijlocul căreia trebuia să trăiască, Jeffrey fuge de-acasă. Fuge un an întreg până când se oprește în orașul în care a devenit o legendă, și nici atunci nu s-a oprit din alergat de tot. În acest oraș, Jeffrey își găsește mai multe familii care-l primesc cu brațele deschise, dar niciodată nu poate rămâne într-un loc. Orașul este împărțit în două: East End, în care locuiesc doar persoanele de culoare, și West End, în care locuiesc oamenii albi. Deși dornic de dragoste și căldură familială, Jeffrey nu-și găsește locul în niciuna din cele două zone, chiar dacă este primit cu drag peste tot. În cartierul negrilor se pare că unii vecini nu-l vor, fiindcă este alb, iar în cartierul albilor este o problemă legătura lui cu cei din cartierul East End. Cu toate că Jeffrey nu poate concepe de ce oamenii au astfel de preocupări, trebuie să facă în așa fel încât să nu rănească familiile care l-au adoptat. Jeffrey vede doar potențialul din oameni, și nu-i măsoară după averea pe care o au, culoarea pielii sau statutul în societate. Sunt puține lucruri pe care nu le poate face, și asta-l determină să încerce să-i învețe și pe alții.

Romanul „Magee Maniacul” a fost premiat cu medalia Newberry, și pe bună dreptate. „Magee Maniacul” este o carte despre un copil normal, cu o poveste tristă, un copil extraordinar, căruia îi place foarte mult să alerge.