Lupul de stepă este o carte atât de complexă, încât te obligă să vorbești despre ea în cuvinte cât mai simple. Este o carte despre natura umană. Despre dualitatea acesteia sau chiar despre multiplicarea ego-urilor. Este despre perpetua pendulare a omului superior între neputința de a își accepta condiția și neputința de a și-o schimba. Despre războiul interior al omului ce încearcă să găsească un sens cât mai înalt și cât mai spiritual acestei vieți. Dar care din nevoia de a fi totuși uman, se lasă tras în vârtejul voluptății și al decadenței ce îl îndepărtează pe de o parte de scopurile sale principale, dar pe de altă parte îl ajută să se descopere pe sine, să își elibereze ego-uri de care nici măcar nu era conștient, fiind foarte preocupat să își ridice pe piedestralul vieții sale doar ego-ul de om superior, de om cultivat, de ascet, de aspirant la nemurire.
Este o scriitură nu tocmai facilă, dar având meritul de a te răpi în atmosfera cărții. Inițial, ești tentat să îți asumi rolul de confident tăcut al lupului de stepă, Harry Haller, pentru ca mai apoi să te transformi în umbra lui și să îl urmezi hipnotizat în vârtejul decadenței, fără a-l putea opri, ba chiar gustând la rândul tău din dulceața amară a acelei lumi în care nimic nu pare real, dar totuși totul se reflectă în suflet.