Aş putea crede că, după ce a scris frumoasa observaţie din Jurnal – poţi începe să citeşti filosofia de oriunde, dacă vrei să începi cu Critica, fă-o! – Constantin Noica s-a lovit cu palma peste frunte şi a exclamat „D’oh! Cum am uitat de Lumea Sofiei!“.

Cartea lui Jostein Gaarder a devenit dacă nu singura, cu siguranţă cea mai populară poartă de acces către istoria filosofiei, asta dacă nu cumva vrei să intri Pe scara din dos a filozofiei. Ca şi prezentare introductivă este, într-adevăr, un bun început, dar ca şi mecanism de formare şi declanşare a gândirii critice prefer oricând introducerile lui Thomas Nagel şi Simon Blackburn.

Ce nu mi-a plăcut: încercarea prăbuşită în eşec de a crea o poveste în spatele „scrisorilor filosofice“.

Ce mi-a plăcut: atunci când am citit pentru prima dată Lumea Sofiei, am crezut că David Hume a fost cel mai grozav filosof din istorie. Astăzi, după lungi cercetări, părerea de atunci nu e prea mult schimbată.