Un volum de proză de Ioan Groșan nu are nevoie de introducere, ci de timp suficient pentru a-l devora. Un volum de memorii, anecdote personale și portrete mai mult sau mai puțin literare e deja o bucurie pentru duminicile în care simți că trebuie să te odihnești și să citești ceva pe măsură. Păcat că volumul e scurt, pentru că după 50 de pagini chiar te odihnești și zâmbind întruna simți că ziua se face mai frumoasă de la pagină la pagină. Ioan Groșan povestește de-a valma secvențe din copilărie, adolescență, școală și armată, diferite întâmplări de dinainte de Revoluție, dar și după. Memoria sa prinde bine imaginea epocii comuniste și o pune în pagini într-o lumină comică, auto-ironică, deseori cinică, însă pozitivă, așa cum nu prea se scrie la noi despre anii comunismului și așa cum unui Hrabal i-au ieșit niște capodopere splendide.
Miza volumului pare să fie totuși portretizarea prietenilor, întâmplările năstrușnice, aproape de basm, petrecute alături de prietenii cei mai buni, fie ei scriitori sau nu. Așa apar în volum aventurile scriitorului la Cannes în lumea vedetelor de film, pescuitul în Deltă cu Muri (Ion Mureșan), nunta lui Lucian Perța, biftecul sălbatic al lui Ioan Buduca sau criza măslinelor și bolile de stomac ale lui Alexandru Vlad. Pentru lumea literară românească amintirile lui Groșan colorează momente esențiale ale vieții noastre literare, acele momente care nu se regăsesc în istoriile literare, însă stau la baza lor. Pentru cititorul obișnuit, memoriile sunt fragmente curate de proză și scriitorii pomeniți de Groșan adevărați eroi de poveste, puși pe glume și năzdrăvănii într-o lume în care plutește, totuși, aerul rece și acru al unui comunism românesc.