TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Lolita32
Lolita32 Lolita32
Livia Ştefan

Livia Ștefan era cunoscută până mai ieri ca fata cu revolverul, după numele volumului ei de debut. De astăzi însă, i s-ar potrivi fata cu injecția de luciditate. Și aceasta deoarece noul ei volum de versuri, Lolita32, ne oferă o serie de doze de realitate crudă, deloc fardată în metafore sofisticate, doze puse îndeobște la persoana I, nu atât ca să ne arate că i s-au întâmplat chiar ei toate aceste fapte, ci mai degrabă pentru a ne face să înțelegem că sunt realități asumate, văzute, înțelese, de care oricum nu ai cum să te ferești, pentru că sunt peste tot.
Poezia ei este cvasi-personalistă, ca un ecou al douămiismului. Tot de acolo a preluat se pare și tonul degajat cu care povestește episoade ce ar fi putut cere un ton sfâșietor, un strigăt de disperare, de neputință, de ajutoooor. Dar ea nu, ea povestește toate ca și cum nimic nu mai contează, ca și cum toate s-au petrecut, și-au făcut jocul, și-au lăsat acul în înțepătură și apoi au murit, veninul s-a dizolvat în sânge atât cât să te facă mai puternic și gata. Ca exemplificare: „un școlar îmbrâncit/ în noroi de golani/ este sufletul meu/ și e fericit// ca piesele de schimb pentru/ camioane/ în magazinul de rochii/ de mireasă/ este sufletul meu/ și e fericit// nefericit & huligan & trist/ este sufletul meu și/ e fericit”.

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Mai drăguț decît Dostoievski mai drăguţ decît dostoievski mai drăguţ decît dostoievski Angela Baciu
I s-a spus simplu: poem dramatic. I s-ar fi putut spune și altfel. Ca de exemplu:...
Singur printre mârlani Singur printre mârlani Singur printre mârlani Florin Bican
Citind pe coperta a patra a cărții unui scriitor contemporan, opinii critice...
Fără sânge Fără sânge Fără sânge Alessandro Baricco
Pentru mine, fiecare nou contact cu proza lui Alessandro Baricco este un nou prilej de a...
Bonsai Bonsai Bonsai Alejandro Zambra
A fost odată ca niciodată o vreme în care toate poveștile de dragoste aveau un...
Durerea e o făptură înaripată Durerea e o făptură înaripată Durerea e o făptură înaripată Max Porter
Max Porter este un tânăr scriitor britanic aflat la debut. Iar ca o pseudo-ironie...