Pe Florin Poenaru îl citesc mai rar, însă rămâne permanent un autor bifat în lista mea de lecturi on-line. Deși nu facem parte din aceeași tabără ideologică, ba dimpotrivă, Florin Poenaru e un analist politic lucid, sincer și empatic cu subiectele sale. Așa că atunci când Editura Tact a publicat acest volum, lista de lecturi imediate s-a schimbat repede.
Despre ce e Locuri comune? Melanj de subiecte care au în centru imaginea politicilor de stânga din România și a partidelor sau mișcărilor de stânga actuale. Poziționat ca autor de stânga, inevitabil Florin Poenaru va interpreta istoria recentă prin prisma acestei ideologii. Cu bune și rele, volumul acesta e important pentru analiza liderilor politici postdecembriști. O analiză critică, bine sintetizată, obiectivă atât cât îi permit autorului propriile simpaticii și opinii politice. Însă o analiză care merită o lectură atentă și care cred că e prima de acest fel făcută la noi. Se pot reproșa multe cărții. Poenaru scrie despre ascensiunea lui Dragnea punând succesul său pe spatele „epurării politice” făcute de DNA în rândurile liderilor PSD. Ca și cum DNA e vinovată pentru că a arestat și a reușit condamnarea marilor lideri și ne-am trezit cu ce a mai rămas în rândul doi în partid și tot instituția DNA e vinovată pentru că a arestat acești lideri și nu ei sunt infractori dovediți. Sau cazul Cioloș care e tratat strict din prisma orientării sale capitaliste pro-business, ștergând cu buretele toate lucrurile ok în scurta sa guvernare. Sunt analize ale căror concluzii ar merita o dezbatere, însă recepția cărții pare să aibă ecouri mai ales în rândul criticilor de stânga, așa că dezbaterea lipsește cu desăvârșire.
Poenaru scrie și despre „stânga de caviar” sau despre stânga ONG care luptă politic pentru a justifica fondurile consumate. Scrie despre lipsa de măsuri politice de stânga, despre populism și tarele moștenirii imaginii comuniste ce se suprapune peste orice gest de stânga, fie el bun sau rău. Evident, e poziționat contra tuturor partidelor de dreapta, dar critică în egală măsură și pe cele de stânga. Discutabilă e, într-adevăr, această distincție dreapta-stânga într-o politică românească în care funcționează mai degrabă conceptele retorice în detrimentul măsurilor economice.
În concluzie, unul dintre cele mai bune volume apărute la noi anul acesta pentru zona de analiză politică. De citit și de trecut la bibliografie obligatorie.