Romanul Legămintele semant de scriitoarea franceză Delphine de Vigan a apărut în anul 2018 și a fost tradus în limba română în 2019, la editura Polirom, de către Alexandra Cozmolici. Un prim punct de interes al acestui volum îl reprezintă perspectiva narativă prin prisma căreia este construit. Recurgând la o tehnică împrumutată din arta cinematografică, autoarea alege să ne prezinte acțiunea romanului din perspectivele celor patru protagoniști: Théo, Mathis, Cécile și Hélène. Fiecare dintre aceștia își are capitole dedicate în întregime, capitole în care narațiunea este relatată din perspectiva proprie, personajele fiind urmărite de cititori ca printr-o cameră de filmări.

Fragmentele care sunt dedicate lui Théo și lui Mathis, colegi de gimnaziu pre-adolescenți, sunt narate la persoana a III-a, de o voce omniscientă, în vreme ce capitolele dedicate lui Cécile (mama lui Mathis) și lui Hélène (profesoara de științe naturale a celor doi băieți) sunt scrise la persoana I. Atât alternarea personajelor urmărite, cât și trecerile de la o narațiune subiectivă la una obiectivă contribuie la geneza unei lecturi pe cât de alerte, pe atât de dinamice.

Referitor la subiectul și la temele principale ale textului, am remarcat o coerență și o forță narativă la care nu m-aș fi așteptat, ținând cont de faptul că avem de-a face cu un roman cu un caracter polifonic atât de pronunțat. Tropul anunțat încă din titlul cărții, ideea de legământ, de loialitatate, de fidelitate, pare să se manifeste în toate relațiile inter-umane din acest volum, creând un soi de cadru care va predetermina deciziile luate de cei patru protagoniști de-a lungul întregii narațiuni.

Legămintele reprezintă, pentru mine, un roman care dorește să aducă la lumină invizibilul, acele condiții, promisiuni și legi nerostite, dar implicite, pe care legătura cu celălalt le impune. Transgresarea acestor legăminte este scoasă din discuție, personajele fiind capabile de sacrificiul personal în detrimentul violării acestor tăceri. De asemenea, consider că textul poate fi citit și ca o încercare de salvare a unei copilării ratate, prin salvarea celuilalt, ca o încercare de alinare a copilului căruia inocența i-a fost furată prematur.