Prima mea întâlnire cu Hrabal a fost una cel puțin interesantă, nu neapărat din cauza subiectului abordat de autor (poveștile din tinerețe ale unui bătrânel care a trăit în vremea imperiului Austro-Ungar) ci din cauza stilului pe care acesta îl folosește. Întreaga carte e scrisă dintr-o singură suflare care nu îți permite să o lași din mână de teama de a nu pierde întreg farmecul poveștii. O frază ce se lungește de la începutul și până la sfărșitul cărții, alternând între povești amuzante de dragoste și anecdote pline de înțelepciune, cartea m-a făcut nu de puține ori să râd la imaginile aproape absurde ale vieții personajului narator pentru care amintirile tinereții au devenit un mod de a-i face pe ceilalți să zâmbească și să învețe.
„Lecțiile de dans” m-au adus în fața autor inteligent, plin de umor, care, într-o singura frază, a reușit să construiască un personaj memorabil al cărui one-man-show ar face orice comediant gelos.