Lecția de poezie

Cartepedia
Cartepedia 01 Septembrie, 2014
5

Lecția de poezie te va prinde chiar de la prima pagină, pentru că, în loc să fie extrem de tehnică și, deci, oarecum rigidă, e neașteptat de orală. Lecţia de poezie hibridează stilurile academic, biografic şi ficţional, pentru a spune povestea ultimului curs de creative writing ţinut de Codrescu.  Tocmai datorită acestei hibridizări de stiluri, momentul în care ne este prezentată lista instrumentelor poeziei depăşeşte caracterul unei astfel de liste, pe ea găsindu-se o monedă chinezească sau o piatră pe care cursanţii să o ţină în buzunar şi să o frece între degete, capacitatea de a fi hipnotizat sau un abonament la televiziunea prin cablu. Lecţia de poezie include şi o listă cu cele zece muze ale poeziei, la fel de neobişnuită ca anteriaora: Greşit-Auzita, Neînţeleasa, Uitarea lucrurilor împrumutate sau Gânduri nepotrivite în momente solemne. Cursul de creative writing ţinut de profesorul-vrăjitor Andrei Codrescu (lectura fiind un curs în sine) are meritul de a înfăţişa diferit poezia, cu umor, ironie şi subtilitate.

Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram