Mă declar un pic dezamăgit de cartea asta. Eram aproape sigur că voi citi un curs de poezie americană sau măcar un eseu serios despre generația beat. Când colo, ce să vezi? Andrei Codrescu scrie în stilul său jucăuș-magic, amestecând istoria literară și critica cu literatura și autoficțiunea. Rezultatul? Un soi de jurnal de călătorie de-a lungul unui curs despre poezie, de fapt, de-a lungul ultimului său curs de scriere poetică din Universitate.
Dacă mă gândesc mai bine, cartea descrie doar primele lecții ale acelui curs. Regulile generale de bună-purtare în timpul orelor, materia și modul în care studenții vor lucra și vor fi evaluați la finalul cursului. Însă cei care vor avea curiozitatea, ca și mine, să termine volumul (160 de pagini care zboară repede!), se vor prinde că Lecția de poezie e mult mai probabil o lecție despre oamenii care citesc poezie și despre cum poate poezia să îți schimbe viața și modul de a citi lumea.
Andrei Codrescu scrie despre sine, descrie pe larg eroii cursului său, aruncând din când în când cu nume de poeți și povești minunat-absurd-fantastice despre poeți. Citești paginile lui Codrescu și îți vine un chef nebun să citești un volum de poezie.
Da, dezamăgit că nu e un studiu serios, însă bucuros de pofta pe care mi-a stârnit-o Andrei Codrescu și de cartea sa miraculoasă de rețete perfecte pentru a citi cea mai bună poezie posibilă.
