Misty Kleinman este o chelneriţă care nu prea are sex-appeal. Şi nici nu prea are soţ, pentru că acesta e în comă. Nici măcar artistă adevărată nu este, aşa cum îşi doreşte. Nici prea mult noroc în viaţă n-are. Mai ales când află care este scopul vieţii ei, scop clar definit de socri mai ales atunci când camerele renovate de soţul ei dispar de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Ce să însemne toate astea? Că ai intrat, dragă prietene, pe tărâmul minat cu imagini înfricoşătoare marca Chuck Palahniuk.
Palahniuk are talentul de a oferi detalii despre tot felul de lucruri, de la cum să faci săpun (Fight Club) până la cum se prezintă simptomele rabiei (Rant). În Jurnal ne delectăm cu bolile pictorilor şi cu modul în care aceştia mureau intoxicaţi cu plumb pentru că băgau pensulele în gură ca să le înmoaie. Velasquez, El Greco, Goya, Gainsborough, Vermeer, Hans Holbein, Kahlo, Klee, Nietzsche, Michelangelo întregesc tabloul artiştilor prezentaţi şi disecaţi în roman pentru că, după cum Palahniuk decretează, „marii artiști sunt niște invalizi de prima mână“.
Jurnalul lui Chuck Palahniuk este o combinaţie de informaţii de cultură generală despre artişti bolnavi cu poveşti horror, umor grotesc şi imagini bolnave care nu-ţi dau pace nici măcar după ce termini romanul de citit.