Mi se întâmplă adesea să uit povești pe care le citesc, însă poveștile create de Michael Ende îmi rămân mereu vii în minte. Am citit toate cărțile scrise de Michael Ende, traduse la noi, de când l-am descoperit, și m-am îndrăgostit de fiecare. Povestea lui Jim Năsturel este minunată și personajele pe care acesta le întâlnește sunt cu adevărat de neuitat.
Într-o țară mică cunoscută sub numele de Lummerland, o țară atât de mică încât era populată doar de patru locuitori adulți și o locomotivă, a sosit într-o zi un pachet. Înăuntru se afla Jim Năsturel, care a fost adoptat pe loc de blânda doamnă Waas. Jim se împrietenește ușor cu regele țării și cu ceilalți doi locuitori, toți iubindu-l foarte mult. Cel mai mult, Jim se atașează de Lukas, mecanicul de locomotivă care avea pielea aproape la fel de neagră ca el, dar din cauza cărbunelui de la locomotivă. Într-o zi, când regele își dă seama că Jim începe să crească într-un ritm destul de rapid, acesta hotărăște că mica țară-insulă este chiar prea mică pentru ca toată lumea să rămână aici. În toiul nopții, Jim Năsturel, Lukas și Emma, locmotiva, pleacă în aventura vieții lor, încercând să dezlege misterul ce înconjoară apariția lui Jim într-un colet pe mica insulă.
Personajele imaginate de Michael Ende sunt, ca întotdeauna, minunate. Fără îndoială, uriașul Părelnic este unul dintre cele mai frumoase personaje ale sale. Uriașul Părelnic, pe care Jim și Lukas îl întâlnesc în deșert este un personaj paradoxal. Este o persoană de statură normală, care atunci când este văzută de departe pare a avea o înălțime foarte mare. Uriașul este, însă, pașnic și blând și pentru a nu speria oamenii stă mereu ascuns în deșert. Dacă veți citi cărțile lui Michael Ende veți găsi multe alte personaje de care vă veți îndrăgosti cu siguranță.