Iulius Cezar

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 04 Iulie, 2016
1982

Colecția Istoria pe înțelesul copiilor inițiată de editura Pandora M, membră a grupului editiorial Trei, îl prezintă pe unul dintre cei mai puternici oameni din istoria Romei și chiar a lumii întregi: Iulius Cezar. Volumul pune accent pe acea parte a vieții sale politice mai puțin cunoscută celor ce se rezumă la istoria din manualele școlare, și anume la primii săi pași în viața publică romană și la ascensiunea vertiginoasă până la ajungerea în funcția de conducător suprem al Republicii Romane.
Deși o variantă a istoriei ce se vrea a fi pentru copii, nu sunt trecute sub tăcere practicile reprobabile precum căsătoriile aranjate, alianțele militare sau civile fondate doar pe criteriul interesului personal și mituirea pentru câștigarea alegerilor. Ceea ce nu este totuși un lucru rău, întrucât cei ce pornesc pe drumul studierii istoriei, e bine să știe de la bun început în ce manieră s-a scris istoria lumii, indiferent de perioadă, de zonă sau de actorii implicați. Așadar, o poveste despre viața lui Cezar, în egală măsură accesibilă și ofertantă. Aș spune chiar o poveste obiectivă, dar spusă pe un ton ușor copilăresc.

Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram