Adunați împreună, în aceeași celulă, orășeanul melancolic (Doctorul), spiritul tânăr și revoluționar (studentul Demirtay), săteanul dornic să descopere misterele orașului (Unchiul Kuheylan) și frizerul epuizat de iubire (Kamo), cei patru oferă un tablou caleidoscopic a unui Istanbul ancestral înlocuit de cel nou, modern, în care răutatea predomină și asuprește. Burhan Sonmez ne aduce un nou Decameron, de data aceasta al înfrângerii fizice, dar al puterii sufletului, și un nou basm al unei Șeherezade contemporane care așteaptă moartea, dar nu își prelungește agonia.

Poveștile celor patru naratori consemnează întâmplările hazlii sau dureroase ale locuitorilor fiecărui cotlon ale marelui oraș (fie cu iz de legendă, fie apropiate de realitate – „tot ce s-a trăit în trecut și acum se transmite prin vorbe și devine tot o poveste”, la fel cum viceversa este valabilă). Astfel, ei încearcă să-și protejeze apropiații (cei pentru care au fost întemnițați), dar și propriile răni interioare (tortura nu mai are efect decât asupra corpului) imaginând o poveste a luxuriantului, maiestuosului Istanbul, ce reprezintă nu numai urbanitatea, grandoarea realizată de oameni, dar și orașul interior al fiecăruia, cu ale sale cotloane întunecate, dar și cu uriașele bulevarde ale amintirilor frumoase. Fiecare are în sine un Istanbul al său, indiferent de ce nume îi conferim și luptăm împotriva apăsării, greutății lui, cu fiecare poveste pe care o născocim sau o întâlnim. Poate cea a lui Sonmez vă va ajuta măcar puțin.