Cartea aceasta am citit-o, ispitit fiind de titlul ei. Și aceasta din două motive: sunt impresionat de personalitatea Sfântului Antonie cel Mare și totodata fascinat de tabloul lui Salvador Dali cu același titlu. Cu ocazia aceasta am aflat că de fapt Dali a transpus în pictura sa chiar o parte din cartea lui Flaubert, inspirată la rândul ei de admirația artistului pentru pictura omonimă a lui Bruegel. Revenind la carte, ar fi de spus din capul locului că personalitatea Sfântului Anton nu este folosită decât ca pretext sau poate ca un simbol al condiției omului preocupat de sondarea înălțimilor spiritului, cartea fiind o strălucită expunere a marilor zbateri ale sufletului omului: perpetua pendulare între înfruptarea din voluptatea trupului și împărtășirea din izvorul nesecat al ideilor pure; punerea la îndoială a dogmelor, de dragul misterului ce înconjoară tot ceea ce a rămas nestatornicit de canoane; umbrirea credinței de către filosofie și știință și, nu în ultimul rând, ispita de a cunoaște absolut totul despre lume, viață, divinitate și de a rămâne în același timp, statornic în credința ta, căreia ți-ai închinat întreaga existență. 
 

Un plus al acestei nestemate literare ar fi și trecerea în revistă a probabil tuturor mitologiilor și cultelor de mistere din toate timpurile și din toate locurile.    O lectură fascinantă ce ține cititorul într-o continuă febră, transpunându-l totodată în multimple lumi paralele.