Este unul dintre cele mai inspirate titluri de carte pe care le-am întâlnit vreodată!

Autorul anunță din start că el nu-și va exprima nicio opinie cu privire la existența lui Dumnezeu și doar va prezenta ce spun ateii și ce spun teiștii. Atât.

Că tot vorbeam la un moment dat de ceva povestiri stranii, într-una din acele povestiri, un cerșetor de suflete cere unui trecător să-i spună povestea vieții. Trecătorul îl lasă mască pe cerșetor (a se citi scriitor/nuvelist) spunându-i cea mai anostă, comună viață din câte există. Scriitorul rămâne mut și, în stare de șoc, decretează că de la acea întâlnire până la moarte, nu a mai putut să râdă de oamenii obișnuiți.

Ei bine, eu pot să râd, atât de cei obișnuiți, cât și de cei neobișnuiți. Eu pot să râd de orice. Dar mă întristez când ar trebui să râd și în loc să râd mă enervez.

Ipoteza Dumnezeu vorbește despre lucruri despre care știința poate vorbi când religia preferă să se tacă și despre cum religia vorbește despre lucrurile în legătură care ar trebui să se tacă. Cearta este veche, cam cât omenirea, doar că descoperirile noilor mașinării au pus momentan ateismul în pole-position.

Gerald Benedict adună toate certurile, după ce creează în prealabil ringul de bătaie și le lansează în 200 spre deliciul cititorului agnostic, ateu sau credincios.

Un volumaș în care Dumnezeu este adus la stadiul de ipoteză pentru că așa a vrut El. Și pentru că așa i-a șoptit autorului.