Întrebări fără răspuns

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 11 Decembrie, 2019
2545

O cărticică de mici dimensiuni, cum deja ne-am obișnuit cu noile apariții semnate de istoricul Lucian Boia. De data acesta însă și tematica e puțin diferită, în sensul în care nu avem în față propriu-zis o carte de istorie sau eseistică cu teme istorice. Ci, mai degrabă, o carte alcătuită din mici capitole privind diverse dileme pe care le-ar putea avea astăzi oricare dintre noi. Dileme privind viitorul omenirii și al planetei, privind divinitatea, adevărul absolut sau existența extratereștrilor. Sau viitorul speciei umane în balanță cu dezvoltarea tehnică, posibila apariției a unor androizi cu inteligență artificială superioară.

Știți voi, întrebări pe care ni le punem la petreceri, în tinerețe sau chiar la un pahar de bere. Întrebări la care nu știm să răspundem și nici nu există un răspuns perfect, tocmai de aceea oricare răspuns poate provoca dispute zgomotoase și antrenante. Răspunsurile oferite de Lucian Boia nu sunt cu nimic diferite de cele pe care le-am putea afla de la un prieten sau de la cineva cunoscut. Experiența și cultura sa istorică ajută prea puțin atunci când dezbatem teme generale, incertitudini privind viitorul sau simple supoziții. Așa că deși volumul e util măcar ca mic inventar de dileme filosofice și științifice, cititorul, la fel ca mine, se va simți puțin păcălit la final. Da, multe întrebări, multe răspunsuri. Însă nicio certitudine. 

Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)
Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)
Lucian Boia
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram