Universul a fost creat de Dumnezeu sau a fost efectul Big Bang-ului? Noi, oamenii, suntem singurele ființe umane din Univers sau mai sunt și alte forme de inteligență pe alte planete, în alte galaxii? Viața noastră pe pământ are un sens sau trăim doar în virtutea inerției și a concursului de împrejurări? Suntem nemuritori sau odată cu moartea trupului trecem în neființă? Lumea de mâine va mai semăna cu cea de ieri sau, în lumina progresului tehnologic de astăzi, va arăta cu totul altfel decât ne-am putea imagina momentan? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările fără răspuns, sau, după cum se va vedea, cu prea multe răspunsuri, pe care istoricul Lucian Boia le expune spre dezbatere în această carte cumva atipică pentru formarea sa profesională și pentru maniera de expunere cu care acesta și-a obișnuit cititorii.

Așa cum afirmă încă din prefața cărții sale, Lucian Boia nu își propune să ofere răspunsuri la niciuna dintre aceste întrebări fundamentale, existențiale sau dacă vreți, profund umane. Nici măcar răspunsurile sale, fără a mai lua în calcul ideea vădit arogantă de a soluționa vreuna din aceste dileme. Și atunci, poate vă întrebați, de ce le mai aduce în discuție? Doar așa, ca să învârtă cuțitul neputinței minții noastre în rana deschisă a întrebărilor fără răspuns? Personal, n-aș formula chiar așa. Aș zice mai degrabă că, asemenea lui Thomas Nagel în cartea sa, Ce înseamnă oare toate acestea?, nu face altceva decât să repună în mișcare mașinăria minții umane, adeseori înțepenită de rugina ignoranței. Nu întotdeauna îi este dată omului puterea și căderea de a pătrunde înțelesurile marilor taine ale vieții și ale lumii. Și aceasta poate și pentru că nu ar avea întotdeauna puterea să gestioneze răspunsurile, odată primite. În schimb, exercițiul gândirii îi face întotdeauna bine, ajutându-l să facă pași mărunți, dar însemnați pe calea progresului uman. Așadar, să gândim la infinit, chit că vom rămâne tot fără răspunsuri.