Publicată în 2005, cu cinci ani înainte de moartea lui Saramago, Intermitenţele morţii se înscrie în seria de ficţiuni prin care acesta explorează tabloul vast al consecinţelor unui eveniment extraordinar survenit în istoria unei comunităţi. Saramago ne aşează în faţa posibilităţii dispariţiei morţii şi face să curgă prin faţa ochilor noştri o istorie alternativă nici mai fericită, nici mai uşoară pentru comunitatea afectată de aceast eveniment. Schimbarea constă într-o răsturnare completă a regulilor şi funcţiilor sociale, a argumentelor cu care cele mai importante instituţii ce ne guvernează vieţile îşi justifică importanţa, a reprofilării agenţilor economici, în definitiv, o schimbare la nivelul organizării unei societăţi care însă nu îşi modifică esenţa, pentru că esenţa ei este “umanul”. Ceea ce face un deliciu din lectura acestei scurte proze este nu numai ipoteza – lucru obişnuit pentru Saramago – suprinzătoare de la care porneşte istorisirea şi evenimentele profund realiste care decurg dintr-un fapt cel puţin fantastic, ci şi ironia care înfloreşte sub un ton detaşat, relaxat, ton sapienţial cu care scriitorul ne-a obişnuit în operele sale anterioare.