Insula roboților

Irina Dumbravă
Irina Dumbravă 25 Martie, 2018
2148

Roboțica Roz nu știe prea multe despre ea și despre creatorii ei. Naufragiată pe o insulă plină de animale curioase, Roz e nevoită să lupte pentru a se adapta și a supraviețui. La început, toți o consideră un monstru, toți fug de ea sau încearcă să o ucidă. Dar roboțica Roz e un robot isteț și își dă seama repede că poate e necesar să învețe limbajul și obiceiurile animalelor pentru a se împrieteni cu ele. Orice străin la început pare ciudat și dificil. Dacă te obișnuiești cu el, totul merge ca pe roate și prieteniile se leagă imediat.

Roboțica Roz va cunoaște pe insulă o mulțime de animale și cu unele dintre ele se va împrieteni în cele din urmă. Într-una din zile, în urma unui accident trist, e nevoită să adopte un pui de gâscă pe numele Gălbenel. Cu chiu cu vai, se va obișnui și cu noua ei ipostază de mamă, însă nimic nu e simplu. Iar o mamă are multe responsabilități, multe griji și timp tare puțin. Gălbenel e deosebit de isteț și de curios, așa că Roz trebuie să aibă mereu grijă de el. Iarna urâtă, animale fioroase care vânează, terenul accidentat, peste tot sunt pericole care îl pândesc pe Gălbenel. Ce nu știe roboțica Roz e că și pe ea o pândesc pericolele și nu va putea sta ascunsă pentru totdeauna. De la urși puși pe distrus roboți până la alți roboți răi, mari și puternici, aventurile prin care vor trece Roz și Gălbenel sunt multe, nenumărate și te țin în suspans până la final. Pe cât mi-e de dragă roboțica, pe atât de frică mi-a fost că nu va reuși să scape cu bine.

Peter Brown scrie un roman educativ despre ce înseamnă familia, despre cum te obișnuiești cu străinii, cum înveți să te adaptezi la nou și cum înveți să fii curajos. Așa că citiți romanul pentru că e o aventură grozavă și vestea bună e că nu se sfârșește. Dar nu vă spun mai multe, asta e clar!

Insula roboților (Vol. 1)
Insula roboților (Vol. 1)
Peter Brown
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram