Nuvela „Inimă de câine” ar putea sta foarte bine în vecinătatea nuvelei „Ouăle fatale” întrucât ambele vizează același derapaj: efervescența fără discernământ care i-a cuprins pe oamenii de știință sovietici, în primii ani de înflorire a revoluției socialiste, prin care își propuneau să revoluționeze la rândul lor știința, pentru a fi în același pas de defilare cu progresele întreprinse de noua orânduire, la nivel politic, social și cultural. Experimentul descris în această nuvelă este unul cât se poate de sordid, deși ar putea fi întrezărite și unele bune intenții: grefarea hipofizei umane pe organismul unui câine. În primă fază, experimentul pare să fi reușit, animalul transformându-se treptat, într-un bârbat în toată puterea cuvântului. Numai că, poate din cauza incopatibilității între creierul de om și inima de câine, bărbatul nou-creat se manifestă tot timpul pe dos față de normele sociale impuse de noua ordine socialistă, zădărnicind astfel eforturile revoluționare ale profesorului vizionar.
Cea de-a doua nuvelă din acest volum, „Însemnări pe manșetă”, se încadrează mai bine în vecinătatea nuvelei „Diavoliada”, surprinzând încă o dată infernul birocratic sovietic, definit prin incompetență, ignoranță și conformism retrograd, probleme ce vin în directă contradicție cu ideile progresiste exprimate, la nivel teoretic de toate manifestele revoluționare socialiste. Ambele nuvele, precum și celelalte două amintite aici, fac parte din rândul celor prin care Mihail Bulgakov și-a propus și de altfel a și reușit să caricaturizeze derapajele pe care le-a manifestat din plin utopia socialistă propusă de Marx, Engel și Lenin și implementată cu forța, pe spatele și sufletul poporul rus.
