Graham Greene avea o carte pe care am citit-o în copilărie: La drum cu mătușa mea. O carte care mi s-a părut foarte grea, pe alocuri plictisitoare, dar care m-a fascinat. Citind În umbra Europei am avut impresia că merg la drum cu Kapland. Un drum lung, anevoios, o călătorie care s-a întins pe mulți ani, o călătorie pe care, cumva, o simt cum îmi atârnă greu pe umeri, o călătorie pe care am să o transmit mai departe copiilor mei…
Călătoria lui Kapland în România începe în anii '80, revine apoi în anii '90, 2013 și 2014. De fiecare dată observă cu un fin simț critic schimbările prin care a trecut România și se întâlnește și discută cu oameni care vin deschiși în întâmpinarea sa și a întrebărilor sale.
Kapland nu este un judecător, ci un fin observator. Concluziile sale nu sunt radicale, nu emite judecăți de valoare, el doar constată. Indiferent că discută cu Ponta, Băsescu, Djuvara, Patapievici sau simpli oameni de pe stradă, Kapland strânge în valiza sa de călătorie toate observațiile după care, o dată ajuns acasă, își organizează frumos amintirile și încearcă să înțeleagă și să explice, atât celor care vor călători în România cât și celor care trăiesc acolo, făcând apel la cunoștințele și cultura sa despre o nație care a trăit aproape toată existența sa în umbra Europei...