Pentru că tot suntem în preajma centenarului Unirii, era imposibil ca Lucian Boia să nu scrie un volum despre acest eveniment capital pentru istoria României. Volum subțire, așa cum suntem deja obișnuiți, într-un limbaj simplu și încărcat cu informații. Mai mult ca oricând, Lucian Boia arată cu grafice, hărți și statistici cum se modifică granițele europene în preajma războaielor mondiale, care e procentajul etnicilor și al minorităților, care sunt ambițiile teritoriale ale fiecărui stat european.
Cartea oferă o sinteză bine făcută pentru acest moment, deși accentul e pus mai degrabă pe tot contextul balcanic și central-european decât pe cel românesc. Însă un context care explică de altfel și modificările de granițe survenite pe teritoriul nostru. Concluziile sunt puține, dincolo de informația brută. Avem teritorii cu populație majoritar românească, din acest punct de vedere România fiind una dintre țările cele mai coerente în noul proiect unitar de la 1918. Însă avem și zone cu minorități masive, care au fost mai bine sau mai prost gestionate de-a lungul timpului. Aș fi preferat ca analiza, demonstrațiile să se ducă spre aceste puncte nevralgice, însă Boia preferă să arunce momeala cititorilor pentru a trage singuri concluziile.