„În căutarea lui Audrey” este un roman apărut la editura Polirom, în colecția Junior. Aici, se încadrează cititorii de 14 ani +. Cu siguranță, ne încadrăm cu toții, cei care au cu 14 ani mai mult sau chiar cu 40 peste vârsta adolescenței.
Descoperim un roman-psihologic a vârstelor unei familii normale, probabil, o carte-alternativă la cele de parenting, care inundă rafturile de astăzi. Când spun familie normală, spun: o mamă grijulie, care își concentrează forțele în a-și educa copiii în cel mai bun mod posibil, deși nu a fost atestat vreunul sigur în lumea asta; un tată care se pliază pe dorințele mamei și copii în pas cu moda vremurilor, deștepți, dar greu de ținut în frâu când vine vorba de jocuri pe calculator. Nu există rețete în a ne educa copiii, însă există modele. Mama lui Audrey este genul de mamă care nu rezistă fără viciile preferate: cotidianul Daily Mail și grija excesivă față de tot ce se întâmplă în casă, în camerele copiilor și în mintea lor. Audrey, personajul principal, este o fetiță care suferă de „tulburare de anxietate socială, tulburare de anxietate generală și episoade de depresie.” Merge la medic, care îi recomandă să facă un documentar cu tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Părinții îi cumpără o cameră de filmat, iar de aici încolo romanul este împărțit în două: transcrierea scenariului documentarului filmat ad-hoc și povestea în sine, cu vocea lui Audrey.
Veți descoperi aici diferența dintre vârste și felul în care ne schimbăm privirea față de lucruri. Copiii primesc și oferă totul cu sinceritate, oferă mai mult decât cer, până într-un punct. Aici intervin cei maturi, dar secretul, ne arată și desfășurarea acțiunii, ar fi în apropiere și păstrarea unui limbaj comun, sincer, care să nu sufere de „contrafăcut”.
Pentru episoadele de depresie ușoară și anxietate provocate, poate, de toamnă și vântul tăios al acesteia, Sophie Kinsella a creat „În căutarea lui Audrey”. „A ascuns” foarte bine romanul pentru adolescenți în lecții de viață pentru maturi și invers. Ceea ce ne liniștește, în final este că realizăm faptul că vârsta e o stare. Stările pot trăi frumos sub același acoperiș, atâta timp cât e pace pe pământ, nu?
