Romanul Annei Gavalda este ca o fotografie. Nu în sensul că elementele lui sunt nemișcate sau împietrite, ori conservate. Nu, mă refer la acea calitate a fotografiei de a scoate la suprafață esențialul momentului pe care-l capturează, la momentul schimbării care se petrece în fiecare stop-cadru, când totul este surprins și suspendat și trece, astfel, într-o nouă ordine a firii. Romanul acesta, este, de asemenea, o glumă grațioasă. Pentru că toată lumea se salvează și noi știm ca lucrurile nu se petrec, în realitate, chiar așa. Cred însă că acesta e motivul pentru care Împreună a și devenit atât de apreciat. Pentru că are ceva din seriozitatea unei fotografii și din atmosfera fulgurantă a unei glume, pentru că toată lumea tânjește după o formă de reabilitare și totuși timpul nu așteaptă pe nimeni.
Romanul Annei Gavalda este o poveste frumoasă despre o mână de oameni care recapătă un sens al existenței, și ce lucru mai frumos ar putea surprinde o fotografie?