De întindere scurtă și în ciuda unui început care promite o direcție mistică, romanul lui Chloe Benjamin imaginează câteva variante de răspuns la o întrebare extrem de serioasă: cum ne putem salva din fața morții? În același timp și, cred eu, cu ceva mai multă subtilitate, autoarea explorează tema puterii cuvintelor de a modela istoriile personale și cât suntem de dispuși să acceptăm posibilitatea acestei influențe. 

Într-o vară de la sfârșitul anilor ‘60, patru frați vizitează o ghicitoare, fiecare dintre ei aflându-și momentul morții. Începând cu ultima întâlnire a celor patru la înmormântarea tatălui, poveștile lor se despart, iar noi le urmărim traseul mai mult sau mai puțin lung. Pe rând, viața celor patru ni se relevă ca o intensă încercare de a se opune termenului-limită prezis: Simon trăiește cât poate de intens, Karla încearcă să înfrunte moartea supraviețuindu-i de nenumărate ori în trucurile ei de magie, Daniel se hotărăște să ia moartea de guler după ce și-a petrecut toată viața încercând să o evite, iar Varya încearcă s-o desființeze cu ajutorul unei munci științifice asidue. 

Ușor de parcurs și cu o scriitură mult mai facilă decât tema abordată, “Imortaliștii” are avantajul de a dispersa echilibrat problema morții de-a lungul paginilor sale. Chiar dacă pe alocuri povestea pare că lâncezește, subiectul este prezent neîntrerupt, variind doar adâncimea la care trebuie să îl cauți. 

Aș mai avea de adăugat că mi s-a părut interesantă redarea scenei San Francisco-ului frenetic din anii ‘80 și rememorarea valului de isterie și prejudecată care a cuprins America la apariția primelor victime ale virusului HIV de pe continent. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să depună același efort și pentru restul poveștilor care se întind până aproape de zilele noastre. 

De citit dintr-un foc, nu vă ia decât câteva ore.