Ce loc ar putea semăna mai bine cu Iudeea antică decât un sat de munte din Grecia anilor ‘20, uitat de lume și parcă și de timp, unde locuitorii s-au obișnuit cu condițiile climatice aride și cu stăpânirea otomană. Tradiția acestui sat izolat este ca, în fiecare an în Săptămâna Mare, tinerii satului să pună în scenă o reprezentare a Patimilor lui Hristos, iar în anul în care are loc acțiunea romanului sătenii îl aleg pe Manolios, un tânăr păstor, să îl reprezinte pe Iisus. Prietenii săi, Mihelis, Kostandis si Iannakos, vor juca la rândul lor un rol important. Ei vor fi apostolii Petru, Iacov și Ioan și îl vor urma pe Manolios chiar și atunci când acesta ajunge să își ia rolul prea în serios. Inspirat de viața Mântuitorului, tânărul păstor simte că e datoria sa să renască în inimile sătenilor dragostea pentru semeni, chiar dacă aceștia sunt locuitorii unui sat din apropiere veniți să caute adăpost după ce casele lor au fost distruse de turci. Avem de-a face însă cu o lume care, deși încă își mai păstrează tradițiile, pare a se fi lepădat de credință iar în rândurile sătenilor găsim cu ușurință un Iudia și o Maria Magdalena care își îndeplinesc rolurile cu naturalețe.
Kazantzakis vorbește prin gura tânărului Manolios despre cler, popi și regulile impuse de biserică care distrug încetul cu încetul orice urmă de dragoste din sufletele oamenilor. Pare a fi nevoie de o a doua răstignire a lui Hristos pentru ca aceștia să poată ajunge din nou la ceea ce înseamnă cu adevărat credința.
