Hipster Hitler

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 09 Septembrie, 2018
1982

Este foarte adevărat că cel de-al Doilea Război Mondial a reprezentat poate cea mai mare nenorocire din istoria umanității, iar Hitler și-a disputat cu Stalin titlul de cel mai odios criminal. În mod normal, de așa ceva nu se râde. Despre așa ceva se tace. Se țin momente de reculegere. Este foarte adevărat. Dar, ca orice eveniment al istoriei, fie pozitiv, fie negativ, trebuie în primul rând înțeles și mai apoi asumat deplin de către toate părțile implicate și/sau afectate. Dacă aceste două etape sunt realizate, acel eveniment are toate șansele să nu se mai întâmple. Și ca atare nu mai are dreptul de a ne sta tuturor deasupra capului ca un nor negru gata să erupă o nouă tragedie. Iar un astfel de nor nu se dă dus decât prin umor de bună calitate. Cine poate înțelege aceasta, poate considera că a înțeles și asumat istoria. Cine nu, nu. Și va trăi în continuare cu frica și îndoiala, adânc înfipte în minte și-n suflet. Ori, frica ucide sufletul mai mult decât războiul în sine. 

Hipster Hitler este o carte numai bună să risipească norul terorii latente. Uzând de o imaginație bogată și un umor sănătos, cei doi autori rescriu istoria războiului și a Fuhrer-ului german, din perspectiva „culturii” hipsterești. Partea cea mai interesantă o constituie faptul că cei doi nu construiesc de la zero, ci își fundamentează caricaturizarea lui Hitler pornind chiar de la minusurile reale ale acestuia, consemnate în biografiile oficiale: ratarea ca artist plastic, mediocritatea militară de care s-a „încununat” în Primul Război Mondial, ratarea Puciului de la Berărie, obsesiile sau mai degrabă neputințele sale sexuale/rasiale și alte puncte slabe, care, paradoxal, au făcut din el un om investit, ce-i drept, artificial, cu cea mai mare putere de care s-a bucurat vreodată un om politic. Ceea ce ar cam trebui să ne pună pe gânduri, pe noi și lumea întreagă...  

Hipster Hitler - HC
Hipster Hitler - HC
Archana Kumar, James Carr
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram