Lumea din această carte e haotică, nebună, surprinzătoare: zombi în stânga, şarlatani care discută cu morţii în dreapta, piane care cad din cer, oameni reîntorşi din moarte clinică, "dopplegängeri", clone, indivizi care îşi poartă în buzurnarul de la piept un chip cu propria personalitate-duplicat. O lumea în care Tiger Woods e nemuritor, Brad Pitt îşi păstrează proprietăţile, iar Jean Paul Sartre îşi bea liniştit cafeaua între „cei doi magoţi“. Deasupra, nu aş spune chiar într-o lume paralelă, o adunătură de filosofi dezbat cu înflăcărare cele mai importante probleme legate de moarte.

Cum Woody Allen pare a fi „patronul spiritual“ al cărţii, nici nu mă mir că tot spectacolul seamănă cu „Meet Joe Black“ rescris şi regizat de Woody Allen, cu acelaşi Brad Pitt în rolul principal. Rămâne de văzut cum veţi aprecia filmul.

Ce nu mi-a plăcut: filosofia elementară, cam de manual, îmbinată cu ceva glume mult mai slabe decât cele din Platon şi ornitorincul şi Aristotel şi furnicarul.

Ce mi-a plăcut: faptul că, de acum încolo, diferenţa dintre francezi şi restul lumii poartă un nume. Este vorba de „suavilocvenţă“.

Pensé-ul preferat: "Eternitatea e foarte lungă. Mai ales spre sfârşit."