Gon, puiul de vulpe

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 28 Martie, 2020
1982

Despre vulpi se știe în întreaga lume că sunt șirete și puse pe fapte rele. Gon, fiind un pui de vulpe, chiar dacă trăia în îndepărtata Japonie, era la rândul său deprins cu farsele răutăcioase. Așa că nu vede nicio problemă în a-i fura peștii unui țăran ce s-a întâmplat să pescuiască în zona lui de năzdrăvănii. Firește, pentru el nu a fost decât o joacă, o șotie ca atâtea altele. Dar de data aceasta, ceea ce s-ar fi vrut să fie doar o glumă nevinovată, a avut urmări nefericite, pentru că bietul țăran prădat de Gon, pescuise chiar pentru mama lui grav bolnavă, care, nemaiavând ce să mănânce, a murit. De bună seamă, puiul de vulpe nu avea de unde să știe acest lucru, iar când a aflat ce nenorocire s-a întâmplat din cauza lui, i-a părut extrem de rău și a căutat să se revanșeze față de acel țăran ce rămăsese singur pe lume. Astfel, a început să îi ducă în fiecare zi câte ceva de mâncare, fără ca acesta să știe de unde îi vine ajutorul. Până în ziua în care, fiind văzut de țăran și confundat cu un hoț, sfârșește prin a fi împușcat. 

Această poveste, dincolo de a fi una cu final nefericit, este o invitație la reflecție. Ce este și ce nu este o glumă? Cât de departe poți merge cu o șotie, aparent nevinovată? Și de asemenea, odată făcut răul, mai poate fi el îndreptat sau răscumpărat? Fără îndoială că nu oricărei glume i se va răspunde ca în această poveste. De bună seamă că frica nu trebuie să paralizeze tendința firească a copiilor de a face năzdrăvănii. Ideea pe care vrea să o scată în evidență Niimi Nakichi aici este aceea că, înainte de a face o glumă, cel pus pe șotii, fie el copil sau mai puțin copil, să fie atent ca nu cumva, gluma lui să aibă urmări nefericite. De altfel, o glumă bună poate aduce și mult haz vieții și este binevenită în momentele cele mai tensionate.

Gon, puiul de vulpe
Gon, puiul de vulpe
Niimi Nankichi
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram