TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Furia Roșie
Furia Roșie Furia Roșie
Pierce Brown

Recunosc, mă cam feresc de YA – adică de literatură gândită pentru adolescenți. De obicei, suferă de câteva defecte care, uneori, mă scot din minți: personaje clișeu, fire narative singulare, răsturnări de situație cam ca în serialele americane, povești siropoase, adolescenți care fac și desfac totul ca și cum ar fi atât de simplu și la îndemâna oricui...

Furia roșie – primul volum al trilogiei cu același nume te poartă pe Marte, în adâncurile sale, acolo unde personajul principal – Darrow, un puști de 16 ani, lucrează ca Sondor al Iadului, meserie riscantă și orgolioasă. Doar cei mai buni dintre roșii – clasă inferioară, supusă muncii extreme, foametei și bolilor, sacrificată aparent pentru a terraforma planeta Marte – reușesc să devină Sondori, însă puțini dintre ei supraviețuiesc gazelor toxice și șerpilor de mină. Darrow se descurcă de minune și chiar depășește așteptările celor din jur, însă curajul său nebunesc îi va schimba repede viața. Împărțirea societății pe culori are ca scop nu doar organizarea oamenilor pe meserii și roluri în societatea marțiană, ci și ierarhizarea societății în urma unui complot care ascunde adevărul oricărui roșu care lucrează în mină. Darrow își va depăși condiția de sclav, așa cum se dovedește mai târziu, însă va pierde pe drumul acesta pe cei mai dragi și mai inocenți dintre oamenii apropiați.

Calea către vârful societății, deasupra supraveghetorilor cenușii, plutind printre auriii puternici, nemiloși, obscen de frumoși și sănătoși implică lupte grele, falsficarea propriei vieți și mai ales a propriului trup. Darrow va lupta printre cei mai buni aurii la Institut – școală secretă care decide prin cele mai violente metode cine va conduce viitorul planetei și al sistemului solar. Căci adevărul știut de roșii nu corespunde cu adevărul auriilor, iar Darrow, sprijinit din umbră de o organizație teroristă, încearcă să câștige acest joc străin de natura sa, pentru a fi mai bun în tot ce excelează ceilalți din jurul său.

Pierce Brown scrie un YA de foarte bună calitate, un SF violent, dur, cu un personaj central care va deveni legendar în istoria genului, un YA care rescrie genul ducându-l, cred, în direcția cea mai bună posibil pentru acest tip de scriitură. Sunt curios să văd ce va face Darrow după absolvirea Institutului, sunt curios dacă Brown virează trilogia înspre romane pentru adulţi. Ce să vă mai spun? Chiar mă interesează finalul poveştii. Puneţi mâna pe carte, că nu veţi regreta!

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Cel care cheamă câinii Cel care cheamă câinii Cel care cheamă câinii Lucian Dan Teodorovici
Mixaj de ego-proză și fragmente de jurnal, Cel care cheamă câinii este un volum...
Viaţă după viaţă Viață după viață Viață după viață Kate Atkinson
Pentru Ursula și familia ei din Poiana vulpii începutul de secol XX aduce doar...
Alex Alex Alex Pierre Lemaitre
După Irène, primul roman cutremurător din Seria Verhoeven, mi-era greu să cred...
Galveston Galveston Galveston Nic Pizzolatto
Nic Pizzolatto a devenit celebru datorită serialului True Detective, unul dintre cele...
Galapagos Galapagos Galapagos Kurt Vonnegut
Galapagos este un roman despre apocalipsă, cu o tematică SF, însă când...