Funerariile Mamei Bătrâne este un volum de proză scurtă scris înainte de celebrele romane Un veac de singurătate și Toamna patriarhului, proză scurtă în care stilul narativ recunoscut ca realism magic își face simțit primii pași. Acest realism magic care îi va aduce lui Márquez milioane de cititori în întreaga lume și premiul Nobel pentru Literatură se simte abia în ultimele proze din volum, când dăm peste Mama Mare, bătrâna care a stăpânit pentru aproape un veac puterea de decizie, influența politică și religiosă peste celebrul Macondo, dar care răpusă de boală decide să moară, dând peste cap viața țării, a președintelui și chiar a Papei.

Lumea povestirilor lui Márquez e o lume învechită, tributară credințelor medievale, în care ordinea stabilită e aceeași zi de zi și în care bogații pot conduce peste funcțiile vremelnice ale statului. O lume în care sărăcia face cu ochiul hoților și în care bilele de biliard pot fi un bun de furat în ciuda imposibilității de a le vinde. O lume sărmană, condusă după reguli stabilite cu multe generații înainte, uitată de Dumnezeu la o margine de hartă.

Preferata mea rămâne, însă, O zi după sâmbătă, proză localizată în același fictiv Macondo, sat în care oamenii și-au pierdut încrederea în preotul parohiei, preot ce atinge suta de ani și care a mărturisit că s-a întâlnit de-a lungul vieții sale de trei ori cu Diavolul. Mărturisirea va isca mare scandal, lumea crezându-l nebun și cerând înlocuirea sa. Însă nimic nu prevestește groaza care îi va cuprinde pe săteni când păsările încep să moară pe capete, alegând ca loc de moarte camerele caselor, inclusiv încăperile gării sau ale bisericii. O groază care îi va apropia de preotul renegat aducând în sat povești despre moarte, apocalipsă și diavol.