Lucrarea Francisc de Assisi este un scurt studiu monografic dedicat unuia dintre cei mai iubiți sfinți atât din Apus, cât și din Răsărit, izvorât din nețărmurita evlavie pe care autorul german i-a purtat-o acestuia.

O lucrare rămasă vreme de aproape opt decenii în sertar, deoarece Hesse s-a dezis de ea imediat după ce a scris-o, considerând-o „o lucrare prea simplă, scrisă în entuziasmul tinereții, fără profunzime și plină de obrăznicie, un stil în care nu mă mai regăsesc”.  Această declarație denotă atât rigoarea scriitoricească precoce a autorului, cât și smerenia sa în fața personalității sfântului pe care a zugrăvit-o.

Din punctul meu de vedere, ideea că această monografie ar fi „o lucrare prea simplă...” nu se susține, tocmai prin măreția stilului cu care este realizată. Căci nu îți poți exprima mai bine admirația față de o personalitate pe care o venerezi, decât înmuind pana în călimara duioșiei. Iar Hermann Hesse pare să fi avut o călimară nesecată, întrucât întreaga lucrare emană o candoare specifică atât sfinților cât și admiratorilor acestora. Cu duioșie istorisește acesta și despre copilăria lipsită de griji și de orizont a sfântului inimii sale, dar și despre tentativa eșuată de a deveni cavaler, precum și despre chemarea pe care acesta a simțit-o pentru viața pustnicească, dar cu o duioșie și mai mare despre misiunea acestuia ca sfânt, despre atașarea lui față de oameni și chiar față de animale.

Așadar, o lectură ușoară ce hrănește în același timp și mintea și sufletul, o lectură ce aruncă, de asemenea, o lumină nouă și pură asupra personalității scriitorului de premiu Nobel, Hermann Hesse.