Poeta Monica Stoica a apărut pe firmamentul vieții literare românești în luna martie a anului 2019, o dată cu debutul său absolut, în revista Vatra. Au urmat, în foarte scurt timp, publicarea în revista Poesis International și lecturile publice de la Institutul Blecher, Femei pe Mătăsari, Festivalul Internațional de Poezie București și FILIT Iași, iar în toamna aceluiași an, 2019, a venit, deloc pripit, în ciuda aparențelor, și debutul editorial, cu volumul Fetele visează electric, apărut la editura bistrițeană Charmides. Am spus că este un debut deloc pripit, întrucât cele două aspecte ce se remarcă încă de la primele poeme ale Monicăi Stoica sunt maturitatea discursului poetic și unitatea stilistică și estetică, semne clare că ea nu a răsărit din piatră seacă, ci a așteptat în intimitatea cochiliei sale, ca poezia sa să se dezvolte suficient încât să poată ieși cu ea în lume. Ceea ce s-a dovedit a fi o mișcare câștigătoare.
Volumul Fetele visează electric este structurat pe patru cicluri poetice majore, fiecare dintre acestea având unitatea sa tematică. Primul dintre acestea, am fost un suflet de prăsilă, o băiețoaică febrilă, începe cu două poeme-tandem, intitulate simplu și sugestiv Fetele, respectiv Băieții, în care poeta, jonglând abil cu meandrele subtile ale generalizărilor, realizează portretele robot ale celor două sexe, în lumina reflectorizantă a paradigmei sociale actuale, caracterizată prin antagonisme frapante între profunzime și superficialitate. Ciclul secund al volumului, fetele visează electric, este format dintr-o serie de poeme-bloc, concepute sub forma unor tirade de imagini, asemănătoare celor ce populează genul acela de vise pe care nu le poți povesti dimineața, deși ți-au rămas puternic impregnate în minte. Subiectul este dragostea toxică, pentru care poeta pare să-și fi pus la bătaie toate armele inimii și ale minții. În cel de-al treilea ciclu poetic, intitulat Orașul, Monica Stoica realizează o descriere extrem de lucidă a Bucureștiului, capitala contrastelor, unde totul este posibil pentru că nu mai existe niciun fel de reguli sociale, unde viața se desfășoară la limita dintre basm și coșmar, unde totul este mecanizat, electrificat, electrizat, unde oamenii au devenit ostatecii tehnologiei și victimele propriilor vise de mărire și progres. Tema orașului se continuă în aceeași manieră și în ciclul final, denumit Luna Kafé (dramă satirică apocaliptică) dramatis personae, cu deosebirea că în această secțiune, poeta se apleacă asupra câtorva destine umane, ce întrupează perfect efectele distrugătoare ale ultratehnologizării, ale lipsei totale de valori, ale corupției generalizate și ale tuturor factorilor ce au contribuit la instalarea nebuniei în rândul populației lipsite de orice formă de apărare.
Volumul Fetele visează electric a fost distins cu Premiul Special pentru Debut în Poezie în cadrul Galelor APLER.
